Dacă ai încercat vreodată să înveți o limbă nouă, sigur ai avut momentul acela în care te-ai oprit și te-ai întrebat:
„Bun, dar cine a inventat cuvântul ăsta?”
Fiecare limbă are ciudățeniile ei, asta e clar. Însă, după aproape două decenii în care predau limbi străine, pot spune cu mâna pe inimă: româna reușește să-i surprindă pe cursanții mei, iar la unul din cursurile de limba română din Cluj pe care le ținem la Linguastar a reieșit la o lecție un cuvânt amuzant, poate chiar campion incontestabil la categoria „cel mai amuzant cuvânt”:
Corcodușă.
Când l-am pronunțat pentru prima dată, hop și reacția însoțită de un hohot de râs și întrebarea:
„Wow… is there such a word like this one?”
Există. Și e doar unul dintre nenumăratele motive pentru care a învăța româna poate fi mai mult o mică aventură decât o lecție.
De ce pare româna atât de complicată?
Partea amuzantă e că nu fructul îi zăpăcește pe cursanți, ci numele lui.
Pentru un vorbitor de engleză sau germană, multe denumiri au o logică.
În germană, corcodușei i se spune Kirschpflaume. Dacă rupi cuvântul în două, rezultă:
- Kirsche = cireașă
- Pflaume = prună
Practic, numele îți descrie fructul din prima: ceva la mijloc între o cireașă și o prună. Deci un fel de struțo-camilă, de aceea mi s-a părut un subiect amuzant pentru un reel pe YouTube, Instagram, Facebook, de ce nu, chiar TikTok, și drept urmare chiar l-am filmat.
La fel și în engleză: cherry plum. Simplu, transparent, ghicești imediat despre ce e vorba.
Și apoi vine româna cu… corcodușă.
Tocmai aici stă frumusețea limbii române
România a fost dintotdeauna o răscruce, iar limba poartă urmele tuturor celor care au trecut pe aici: latină la bază cu straturi de slavă, turcă, maghiară și savoare balcanică pe deasupra.
De aici și cuvintele care nu seamănă mai deloc cu echivalentele lor din alte limbi. Iar pentru cei care învață româna la Cluj, ăsta e unul dintre cele mai frumoase cadouri: fiecare cuvânt ascunde o mică poveste.
Corcodușa nu e singura „vinovată”
La Romanian Classes din Cluj apar constant și alte cuvinte care stârnesc zâmbete:
- ghiocei
- ghindă
- păpădie
- zmeură
- măceșe
- leurdă
Pentru noi sunt cât se poate de firești, dar pentru cineva aflat la începutul drumului cu limba română, sunt adevărate probe de curaj la capitolul pronunție. Recunosc că uneori ne mai bufnește și pe noi, profesorii, râsul, dar și asta e firesc până la urmă.
O limbă înseamnă mult mai mult decât gramatică
Mulți cred că a învăța o limbă se reduce la a memora reguli.
Eu cred fix pe dos.
O limbă se învață prin povești. Prin curiozități. Prin râsete. Prin acele momente în care descoperi că un fruct banal poartă un nume pe care nici măcar Google Translate nu prea știe cum să ți-l explice fără context.
Astfel de momente rămân în minte mult mai bine decât orice listă de vocabular învățată pe de rost.
Înveți mai ușor când înțelegi logica din spatele cuvintelor
La Linguastar, în Cluj-Napoca, ne place să transformăm fiecare lecție într-o experiență, nu într-un simplu set de reguli de bifat.
Fie că e vorba de cursuri de limba română pentru străini, de Romanian Language Classes pentru expați, de cursuri de engleză, de germană sau de pregătire pentru examene internaționale, ținta noastră rămâne aceeași:
Să-i ajutăm pe cursanți să descopere limba, nu doar să o memoreze.
Pentru că, odată ce prinzi povestea din spatele unui cuvânt, sunt șanse mari să nu-l mai uiți niciodată.
Iar dacă într-o bună zi cineva îți întinde o corcodușă… vei ști exact despre ce e vorba. 😊
Eu ca trainer de limba română mereu mă gândesc la începutul unui curs cum mi-ar plăcea mie să mi se predea ca să învăț cu plăcere și să rețin. De aceea aleg sa adaptez orice temă și lecție la contexte de viață reale și să o fac situațională, astfel încât procesul de învățare să fie mai natural. În acest sens, după ce citim un scurt text pentru inspirație, așa ca să avem de ce să ne legăm, facem conversație pe tema respectivă și eu ca trainer dau explicații care sunt ușor de urmărit.



