Regulament cursuri copii
Centrul Linguastar a creat un regulament pentru cursurile destinate copiilor pentru a asigura desfășurarea programelor de studiu într-un mod cât mai clar și mai eficient.
Înscrierea la cursurile Centrului Linguastar se face prin completarea formularului de înscriere online, telefonic la numărul 0787 604 055, sau prin e-mail: cursuri@lingustar.ro
Se vor specifica detaliile cursului ales, opțiunile de studiu (grupă mică, grupă mare), nume părinte, nume și vârstă copil, număr de telefon, adresa de e-mail, nivelul de studiu, urmând ca la finalizarea înscrierilor să fiți înștiințat(ă) dacă grupa pentru care ați optat se realizează sau nu.
Grupele încep în momentul în care avem un minim de 4 copii confirmați. Locurile sunt limitate de aceea ele devin garantate când sunt confirmate pe mail de către părinte, altfel înscrierea se realizează pe principiul primul venit – primul servit.
Prezența copiilor la cursuri va fi monitorizată în fișele de prezență pentru fiecare grupă în parte.
Pentru că în procesul de învățare a unei limbi străine consecvența este unul dintre cei mai importanți factori pentru a asigura progresul vă informăm că întârzierile și absențele repetate pot influența nivelul de performanță.
Contravaloarea ședințelor nu se pierde în cazul absențelor din motive medicale la una/ două ședințe per modul, în această situație fiind necesară anunțarea absenței cu minim 24 de ore înaintea desfășurării orei de curs pe numărul de telefon al trainerului sau pe e-mailul nostru cursuri@lingustar.ro. În cazul în care nu se anunță la timp absentarea de la curs, ora se va considera efectuată. Orele neefectuate pot fi recuperate în cadrul unor grupe similare în limita locurilor disponibile sau contravaloarea celor două ședințe se va scădea din prețul modulului următor.
Ședințele la care nu participați sunt considerate pierdute și veți fi nevoit să recuperați singur materia.
Cursurile nu se țin in zilele de sărbători legale sau vacante școlare.
NU sunt prevăzute ședințele de proba. Odată ce a fost confirmată prezența, se va achita prima tranșă, indiferent dacă copilul dorește sau nu să mai continue să vină la curs. Până acum nu am avut retrageri de la cursurile noastre destinate copiilor pe motiv că activitatea desfășurată nu a fost pe placul lor, ci exclusiv din motive personale ☺
Cursurile se desfășoară conform unui orar prestabilit si agreat de comun acord cu trainerul.
- Cursurile sunt formate din module, un modul 12 ședințe, în funcție de vârstă ședința poate fi de 50 / 60 / 90 minute.
- Categoriile de vârstă sunt următoarele: 3-6 ani / 7-9 ani / 10 – 13 ani
- Frecvența este de o zi pe săptămână, respectiv 4 ședințe/lună.
- Grupele se vor desfășura în intervalul orar 14.00 – 18.00 în timpul săptămânii și cu posibilitatea unui program de weekend – 9.00 – 12.00, sâmbătă.
Taxa de curs se achită în două tranșe: 50% la prima ședința de curs și 50% până la mijlocul cursului (ședința 6 din modul).
Dacă de la grupa în care studiază copilul dumneavoastră se vor retrage alți copii, respectiv grupa se va micșora, participanții rămași vor achita diferența de preț pentru grupă mică.
Conform cerințelor Actului privind Protecția Datelor din Uniunea Europeană, nr. 679/2016, Linguastar are obligația legală de a administra în condiții de siguranță și numai pentru scopurile specificate, orice date personale furnizate. Pentru datele completate pe fișa de înscriere, scopul colectării este:
- de a păstra o evidență a cursanților noștri, din punct de vedere academic și educațional
- de a păstra o evidența financiară corectă
- de a putea să ținem cont de eventualele cerințe speciale ale cursanților noștri
- de a oferi o evidență a rezultatelor academice sponsorilor cursanților noștri, dacă este cazul
- de a folosi datele în scop promoțional
Prin înscrierea la curs vă dați acordul ca Linguastar să colecteze și să proceseze aceste informații pentru scopurile precizate mai sus, care pot implica transferul datelor tale către alți colaboratori Linguastar.
Linguastar își rezervă dreptul de a ajusta numărul de copii dintr-o grupă, orele și zilele cursurilor pentru modulele următoare, precum și în cazurile de forță majoră.
În situația în care orice bun din incinta centrului va fi degradat, acest fapt atrage după sine recuperarea integrală a costului obiectului deteriorat.
În cazul în care copiii dețin asupra lor obiecte de valoare, Centrul Linguastar nu răspunde pentru pierderea acestora.
În cazul în care doriți să retrageți copilul de la curs din motive personale sau medicale, vă informăm că prima tranșă (6 ședințe) nu va fi restituită, în schimb nu se va achita tranșa a doua din modul. Vă rugăm să ne anunțați cu minim 7 zile înainte.